Impactul revoluției transformării digitale obligă organizațiile să caute soluții mai eficiente pentru a gestiona, colecta și partaja informații, reducând în același timp riscurile legate de date și asigurând o alocare rezonabilă a resurselor. În aceeași măsură, infrastructura de calcul a evoluat și ea în ultimele decenii pentru a răspunde unor astfel de cerințe.
Centrul de date, colocare și Server: Etapa inițială
Haideți să facem o scurtă excursie pe calea amintirilor.
În urmă cu aproximativ 80 de ani, în anii 1940, administratorii de sistem au început să se bazeze pe "infrastructura tradițională", cum ar fi centrele de date, centrele de colocare și serverele, pentru a găzdui sistemele informatice. Cu toate acestea, aceste tipuri de infrastructuri vin în detrimentul unor investiții inițiale mari și a unor costuri lunare ridicate de întreținere.
Stratul de rețea în sine a fost complex și costisitor de construit. Adăugarea unei puteri de calcul suplimentare pentru a crește a fost, de asemenea, o provocare uriașă, deoarece adăugarea unui singur server poate dura cel puțin trei până la șase luni. Apoi, trebuie îndeplinită o listă de cerințe: obținerea aprobării bugetului pentru a comanda hardware-ul necesar, expedierea hardware-ului la centrul de date, programarea unei ferestre de întreținere pentru a-l implementa în centrul de date, ceea ce a necesitat spațiu în rack, configurații de rețea, sarcini suplimentare privind alimentarea și răcirea, o mulțime de recalculări pentru a se asigura că totul se încadrează în parametri și multe alte obstacole.
Obținerea accesului era deja un proces lent și dureros, ca să nu mai vorbim de faptul că orice modificare suplimentară a unui server necesită costuri mari de timp și bani - fie că este vorba de o defecțiune hardware sau de o actualizare. De fapt, organizațiile aveau nevoie de o soluție mai bună.
Virtualizare: Obțineți mobilitatea încărcăturii de lucru, economii de costuri și operațiuni automatizate
Abia la sfârșitul anilor 1960 a avut loc următoarea etapă a evoluției infrastructurii: IBM a introdus virtualizarea.
Virtualizarea este o metodă de distribuire logică a resurselor de sistem între aplicații, în care mașinile virtuale (VM) servesc ca o versiune digitală a unui computer fizic cu propriile sisteme de operare. VM-urile pot transforma un server în mai multe servere. Acest lucru face ca virtualizarea să fie capabilă să rezolve probleme pe care predecesorii săi nu le-au putut rezolva, cum ar fi distribuirea utilizării resurselor informatice între un grup mare de utilizatori, creșterea eficienței capacității calculatoarelor, îmbunătățirea utilizării resurselor, simplificarea gestionării centrelor de date, reducând în același timp costurile investițiilor în tehnologie.
Această soluție a reprezentat o schimbare de paradigmă. Virtualizarea permite cloud computing-ului să perturbe întregul ecosistem, iar actualizarea configurațiilor instanțelor poate fi la îndemâna oricui. Dar, mai important, fiecare sarcină poate fi automatizată - nu este necesară nicio intervenție umană pentru a furniza, implementa, întreține sau reconstrui instanțele. De la un proces de trei până la șase luni pentru a obține acces la server la două minute, aceasta a fost cu adevărat o schimbare de joc.
Cu cât mai multă automatizare asigurau mașinile virtuale, cu atât dezvoltatorii se puteau concentra mai mult pe crearea de aplicații și cu atât mai puțin trebuiau să se preocupe de implementarea și întreținerea infrastructurii. Echipele DevOps, CloudOps și DevSecOps au preluat ceea ce înainte era considerat "roluri de administrare a sistemelor tradiționale".
Cu toate acestea, faptul că fiecare VM are o imagine separată a sistemului de operare necesită și mai multe resurse de memorie și de stocare. Acest lucru pune presiune asupra gestionării cheltuielilor generale. Virtualizarea limitează, de asemenea, portabilitatea aplicațiilor, în special în organizațiile care trec de la arhitectura monolit la cea de microservicii.
Containerizarea: O alternativă ușoară la virtualizare
În 1979, în peisajul IT a apărut prima tehnologie de containere cu versiunea 7 Unix și sistemul chroot. Dar containerizarea nu a prosperat până în anii 2000.
Un container este o unitate software standard care împachetează codul unei aplicații și toate dependențele sale, permițând partajarea, migrarea, mutarea și executarea fiabilă a aplicației dintr-un mediu informatic în altul.
Containerizarea rezolvă multe probleme ale virtualizării. Containerele ocupă mai puțin spațiu decât mașinile virtuale, deoarece imaginile de containere au, de obicei, o dimensiune de numai câteva zeci de megabytes; pot gestiona mai multe aplicații și necesită mai puține mașini virtuale și sisteme de operare. În comparație cu VM-urile, acestea sunt mai ușoare, mai standardizate, mai sigure și mai puțin consumatoare de resurse.
Un mare beneficiu al unui container este că acesta creează o izolare între aplicații. Mediile izolate permit ca o singură mașină virtuală să găzduiască chiar și 10 sau 20 de aplicații sau componente foarte diferite. Containerele împachetează o aplicație cu tot ceea ce aveți nevoie pentru a o rula, inclusiv codul, timpul de execuție, instrumentele de sistem, bibliotecile de sistem, setările și așa mai departe - asigurându-se că aplicațiile funcționează uniform și fără conflicte în ciuda diferențelor dintre medii. Deoarece tehnologia containerelor separă complet aplicațiile de hardware, aceasta face ca întregul sistem să fie foarte portabil, scalabil și ușor de gestionat.
Pe măsură ce următoarea generație de dezvoltare de software se îndepărtează de aplicațiile monolitice tradiționale și se îndreaptă către modelul microserviciilor, containerizarea este aici pentru a rămâne și reprezintă viitorul nostru.
OPSWAT MetaDefender Core Container
Pe lângă trecerea infrastructurii de la centrele de date la containere, organizațiile caută să își consolideze soluția de securitate cibernetică în arhitectura bazată pe containere. Folosindu-se de același concept, OPSWAT permite ca MetaDefender Core să fie implementat prin intermediul unui ecosistem containerizat în câteva minute. MetaDefender Core Container este o opțiune de implementare flexibilă - în care puteți extinde mai multe aplicații MetaDefender Core , automatiza și simplifica procesul de implementare și elimina complexitatea și ambiguitatea cauzate de dependențele ascunse.
Soluția ușoară și ușor de implementat MetaDefender Core Container reduce costurile generale de infrastructură, operare și întreținere pentru a vă ajuta să obțineți un cost total de proprietate (TCO) mult mai scăzut. Prin automatizarea implementării și eliminarea oricăror dependențe specifice mediului, MetaDefender Core Container vă permite să vă concentrați pe ceea ce contează cel mai mult: examinați fiecare fișier pentru malware și vulnerabilități, igienizați cu Deep CDR (Content Disarm and Reconstruction) pentru a preveni atacurile de tip zero-day și APT (Advanced Persistent Threats) și protejați informațiile sensibile cu tehnologia DLP (Data Loss Prevention).
Aflați mai multe despre MetaDefender Core, MetaDefender Core Container, sau contactați unul dintre experții noștri în securitate cibernetică.
