Ce este Threat Hunting? O abordare proactivă a securității cibernetice

Vânătoarea de amenințări este procesul proactiv de căutare prin rețele, puncte terminale și seturi de date pentru a identifica și a atenua amenințările cibernetice care au evitat măsurile de securitate tradiționale. Spre deosebire de abordările reactive care se bazează pe alerte automate, vânătoarea de amenințări pune accent pe expertiza umană pentru a descoperi amenințările sofisticate care se ascund în infrastructura unei organizații. Pe măsură ce capacitățile de vânătoare de amenințări ale unei organizații se maturizează, aceste operațiuni pot fi sporite prin automatizare și scalate pentru a funcționa la o capacitate mai mare. 

Vânătorii de amenințări servesc drept apărători proactivi ai cadrului de securitate cibernetică al unei organizații. Principala lor responsabilitate este de a detecta amenințările ascunse înainte ca acestea să se transforme în incidente de securitate în toată regula. 

Prin aplicarea cunoștințelor despre capacitățile și comportamentele adversarilor, vânătorii de amenințări pătrund adânc în traficul de rețea, caută urme suspecte în jurnalele de securitate și identifică anomalii care nu ar fi fost considerate suficient de critice pentru a duce la detecții automate. În acest fel, vânătorii de amenințări joacă un rol crucial în consolidarea posturii de securitate a unei organizații.  

Vânătorii de amenințări utilizează tehnici de analiză comportamentală pentru a face diferența între activitățile cibernetice normale și cele rău intenționate. În plus, aceștia furnizează informații utile care informează echipele de securitate cu privire la modul de îmbunătățire a apărării existente, de perfecționare a sistemelor de detectare automată și de eliminare a lacunelor de securitate înainte ca acestea să poată fi exploatate.  

Concentrându-se atât pe amenințările cunoscute, cât și pe metodologiile de atac emergente, vânătorii de amenințări reduc semnificativ dependența unei organizații de măsurile de securitate reactive și cultivă în schimb o cultură a apărării proactive. 

Vânătoarea de amenințări a devenit o practică indispensabilă în securitatea cibernetică modernă datorită sofisticării crescânde a tacticilor actorilor amenințători. Mulți adversari, în special amenințările persistente avansate (APT), pot utiliza tehnici secrete și programe malware evazive care rămân nedetectate pentru perioade îndelungate, ocolind frecvent instrumentele convenționale de apărare.  

Fără o vânătoare activă a amenințărilor cibernetice, aceste atacuri ascunse pot rămâne în rețele timp de luni de zile, extragând date sensibile sau pregătindu-se pentru perturbări la scară largă. În plus, vânătoarea de amenințări joacă un rol esențial în reducerea timpului de așteptare, adică a perioadei în care un actor al amenințării rămâne nedetectat într-un sistem. Cu cât un atacator rămâne mai mult timp nedetectat, cu atât are mai multe șanse să se instaleze ferm într-un mediu și cu atât mai mari sunt pagubele pe care le poate provoca infrastructurii și datelor unei organizații. 

Pe lângă reducerea timpului de așteptare, vânătoarea de amenințări îmbunătățește capacitățile de răspuns la incidente ale unei organizații. Prin identificarea proactivă a amenințărilor înainte ca acestea să se transforme în breșe, echipele de securitate pot răspunde rapid și eficient, minimizând impactul atacurilor potențiale.  

În plus, organizațiile care integrează vânătoarea de amenințări în cadrele lor de securitate obțin informații mai detaliate cu privire la tacticile adversarilor, ceea ce le permite să își îmbunătățească continuu apărarea. Această abordare ajută, de asemenea, la respectarea reglementărilor, deoarece multe reglementări privind securitatea cibernetică impun practici proactive de detectare a amenințărilor.  

În cele din urmă, vânătoarea de amenințări consolidează cultura generală de securitate a unei organizații, asigurându-se că echipele de securitate rămân vigilente și bine pregătite împotriva amenințărilor cibernetice în continuă evoluție.

Mai multe modele ghidează practicile de vânătoare de amenințări: 

• Vânătoare bazată pe informații: Se bazează pe fluxuri de informații privind amenințările, cum ar fi IOC, adrese IP și nume de domenii, pentru a identifica potențiale amenințări cibernetice bazate pe surse externe de informații. Aceasta este adesea considerată o abordare mai puțin matură și mai puțin eficientă a vânătorii de adversari, dar poate fi utilă în unele cazuri. 
• Vânătoare bazată pe ipoteze: Implică crearea de ipoteze bazate pe analiză, informații sau cunoașterea situației pentru a ghida procesul de vânătoare către amenințări necunoscute.
• Investigarea cu ajutorul indicatorilor de atac (IOA): Se concentrează pe identificarea comportamentelor adversarului și a modelelor de atac pentru a detecta amenințările la adresa securității cibernetice înainte ca acestea să fie puse în aplicare.
• Vânătoare bazată pe comportament: Detectează comportamentele anormale ale utilizatorilor și ale rețelei mai degrabă decât să se bazeze pe indicatori predefiniți, oferind o metodă de detectare mai dinamică. 

Vânătoarea eficientă de amenințări necesită o suită de instrumente specializate: 

• Sisteme de gestionare a informațiilor și evenimentelor de securitate (SIEM): Agregarea și analiza alertelor de securitate din diverse surse. 
• Soluții EDR (Endpoint Detection and Response): Monitorizați activitățile endpoint-urilor pentru a detecta și a răspunde amenințărilor ratate de sistemele automate. Produsele EDR produc un set bogat de date cu privire la activitatea care are loc la punctele finale ale unei organizații, oferind oportunități de a scoate la suprafață în mod continuu descoperirile pe măsură ce sunt cercetate noi tactici, tehnici și proceduri (TTP) bazate pe gazdă.  
• Soluții de detectare și răspuns în rețea (NDR): Monitorizați și analizați traficul de rețea pentru a detecta activitatea adversarului bazată pe comunicațiile de rețea. Multiple tactici comune ale adversarilor se bazează pe rețele, inclusiv deplasarea laterală, comanda și controlul și exfiltrarea datelor. Semnalele generate la nivelul rețelei pot fi utile pentru identificarea semnelor de activitate a actorilor amenințători. 
• Servicii gestionate de detectare și răspuns (MDR): Furnizarea de capacități externalizate de detectare și răspuns la amenințări. 
• Platforme de analiză a securității: Utilizați analiza avansată, inclusiv învățarea automată, pentru a identifica anomaliile și potențialele amenințări. Aceste tipuri de sisteme sunt esențiale pentru agregarea datelor despre evenimente, analizarea lor în moduri semnificative și prezentarea de informații care să permită obținerea unor rezultate esențiale în ceea ce privește vânătoarea de amenințări cibernetice. 
• Platforme deThreat Intelligence : Agregarea datelor de informații privind amenințările din diverse surse pentru a ajuta la identificarea amenințărilor. 
• User and Entity Behavior Analytics (UEBA): Analizați modelele de comportament ale utilizatorilor pentru a detecta potențiale amenințări interne sau conturi compromise. 

Deși vânătoarea de amenințări și informațiile privind amenințările sunt strâns legate, acestea au roluri distincte, dar complementare în securitatea cibernetică.  

Informațiile privind amenințările implică colectarea, analiza și diseminarea de informații privind amenințările existente și emergente, permițând organizațiilor să anticipeze potențialele atacuri. Ele oferă echipelor de securitate informații valoroase, inclusiv vectori de atac, comportamente ale adversarilor și vulnerabilități emergente, care pot fi utilizate pentru a îmbunătăți măsurile defensive. 

Pe de altă parte, vânătoarea de amenințări este o abordare activă, practică, în care analiștii caută în mod proactiv amenințări în rețeaua organizației lor. În loc să aștepte alerte sau indicatori cunoscuți de compromitere, vânătorii de amenințări utilizează informațiile furnizate de informațiile privind amenințările pentru a investiga potențiale amenințări ascunse pe care instrumentele de securitate automate le-ar putea omite.  

În timp ce informațiile privind amenințările sprijină vânătoarea de amenințări prin furnizarea de date esențiale, vânătoarea de amenințări rafinează informațiile privind amenințările prin descoperirea de noi metodologii de atac și vulnerabilități, făcând ambele practici esențiale pentru o strategie de securitate cibernetică bine închegată. 

O mare parte din discuțiile despre vânarea amenințărilor se referă la datele care au fost colectate și care pot fi ulterior analizate pentru a scoate la iveală conștientizarea amenințărilor atunci când sunt alimentate cu informații noi. Multe soluții de securitate cibernetică funcționează în acest fel, furnizând date care pot fi analizate în timp real sau ulterior.  

Cu toate acestea, unele soluții funcționează doar în timp real; ele analizează datele care se află în context la momentul respectiv, iar atunci când datele respective au ieșit din context, nu este posibilă o analiză la același nivel de profunzime în viitor. Exemplele includ unele forme de analiză a datelor de rețea, cum ar fi sistemele de detectare a intruziunilor (IDS), software-ul antivirus care inspectează conținutul fișierelor în momentul în care sunt accesate sau create, precum și mai multe tipuri de conducte de detectare care sunt construite pentru a analiza datele în flux și apoi a le elimina.  

Vânătoarea de amenințări cibernetice ne reamintește că unele amenințări sunt dificil de detectat în timp real și că, de multe ori, acestea vor fi detectate doar într-un moment viitor, când se vor cunoaște mai multe informații despre o amenințare. 

Vânătoarea retroactivă ("RetroHunting") este o metodă de retrospecție care permite analizarea datelor de rețea și a fișierelor colectate anterior, utilizând cunoștințele actuale îmbunătățite despre peisajul amenințărilor. Construită pentru echipele de vânătoare de amenințări, suita de soluții OPSWATde triaj, analiză și control (TAC), inclusiv MetaDefender NDR, implementează RetroHunting pentru a ajuta apărătorii să reanalizeze datele folosind semnături de detecție actualizate, scoțând la suprafață amenințările care trec de apărare.  

Aceasta este o metodă dovedită de fuzionare a beneficiilor informațiilor despre amenințări, a ingineriei de detectare, a vânătorii de amenințări și a răspunsului la incidente într-un model defensiv complet. Clienții care utilizează RetroHunt detectează și remediază mai multe puncte de sprijin active ale adversarilor în mediile lor decât folosind doar analiza standard în timp real.

Timpul de așteptare se referă la durata în care un actor care reprezintă o amenințare rămâne nedetectat în cadrul unei rețele. Reducerea timpului de așteptare este vitală pentru a minimiza daunele potențiale cauzate de amenințările cibernetice. Vânătoarea proactivă de amenințări poate reduce semnificativ timpul de așteptare prin identificarea și atenuarea amenințărilor înainte ca acestea să își poată îndeplini pe deplin obiectivele malițioase. 

Adversarii pot utiliza o serie de metode ascunse de persistență pentru a păstra accesul la un mediu țintă în cazul în care pierd accesul prin metode primare. Vânătorii de amenințări întocmesc o listă a tehnicilor de persistență care pot fi utilizate în mediul lor, verifică utilizarea abuzivă a acestor metode și identifică un web shell pe un server compromis pe care un adversar l-a plantat la începutul anului.

Vânătoarea de amenințări este o componentă esențială a unei strategii proactive de securitate cibernetică. Prin căutarea continuă a amenințărilor ascunse, organizațiile își pot îmbunătăți în mod semnificativ poziția de securitate, pot reduce timpul de așteptare al atacurilor și pot atenua daunele potențiale cauzate de amenințările cibernetice.

Pentru a rămâne în fața adversarilor cibernetici, organizațiile ar trebui să investească în instrumente de căutare a amenințărilor, să dezvolte expertiză internă și să utilizeze soluții avansate de informații privind amenințările.